Statistici Evenimente

Nunti Fotografiate

Botezuri Fotografiate

Fotografii realizate in peste 12 ani de experienta

Intrebari Frecvente
Care este stilul vostru de lucru şi ce ar trebui să facem noi?

Surprindem momente autentice si regizam doar la sedinta foto cand e nevoie de controlul luminii sau a compozitiei. Din punctul nostru de vedere, mirii nu trebuie să facă altceva decât să coopereze cu noi pentru a obţine fotografiile pe care şi le doresc; dacă vor, de exemplu, să arate fericiţi şi plini de energie până se termină petrecerea.

Preferaţi să lucraţi alături de anumite echipe de videografi?

Da, prefer să lucrez alături de echipe care au un stil de lucru compatibil cu al meu.

Preferaţi un anumit gen de evenimente?

Nu neapărat, dar preferăm să colaborăm cu un anumit gen de oameni. Întotdeauna vom fi încântați să lucrăm cu persoane deschise, vesele, prietenoase. Buna comunicare, încrederea și respectul reciproc sunt esențiale.

Ce aparatură folosiţi?

Folosim in paralel doua aparate foto profesionale mirrorless: Nikon Z9 (45mpx), Nikon Z6 II(24mpx), mai multe obiective: Nikon S 17-28 mm F/2.8, Nikon 24-70 F2.8 S, Nikon S 35mm F/1.8, Nikon S 50mm F/1.8, Nikon S 85mm F/1.8, Nikon AF S 70-200mm F/2.8 si alte echipamente: declansatoare radio, blitzuri, blitzuri de studio mobile, lampi lumina continua, umbrele difuzie, blende, etc.

Faceţi mai multe fotografii color sau alb-negru?

Criteriul este unul personal şi estetic, nu există o regulă anume sau un număr după care ne ghidăm. Majoritatea fotografiilor de la o nuntă sunt color, dar pot fi destul de multe şi cele alb-negru.

Vom primi fotografii cu toţi invitaţii?

În funcţie de felul în care va fi organizat evenimentul, de timpul şi spaţiul rezervat pentru fotografii, de numărul de invitaţi, acest lucru se va stabili înainte.

Faceţi şi fotografii de grup?

Da, în măsura în care putem stabili un loc şi un timp adecvat pentru acest lucru.

Ne puteţi da fotografiile în format RAW? Am vrea să le prelucrăm noi/să le prelucreze un prieten.

Nu predam fotografiile în format RAW, ci doar prelucrate profesional şi în format JPG.

Ne dați câteva fotografii imediat după nuntă şi restul la termenul stabilit?

Cu mare drag, chiar in seara evenimentului, in functie de timpul disponibil.

Ne puteţi face nişte fotografii de grup la minut pe care să le dăm ca mărturii invitaţilor?

Nu, noi nu facem fotografii la minut. Fotografiile noastre sunt selectate, prelucrate şi tratate cu atenție fiecare.

Ce înseamnă prelucrarea tuturor fotografiilor? La ce ar trebui să ne aşteptăm?

Prelucrarea fotografiilor înseamnă că o mare parte din munca are loc după terminarea evenimentului. Fotografiile sunt selectate în funcţie de diverse criterii relevanţă, expresivitate, corectitudine, potenţial artistic etc. După acest proces de selecţie, urmează stabilirea unui stil adecvat în care fotografiile vor fi prelucrate, decizie importantă pentru reflectarea cât mai fidelă a atmosferei evenimentului şi pentru coerenţa ideii care a stat în spatele nunții. Urmează editarea fiecărei imagini în parte conform stilului propriu şi, mai mult decât atât, corectarea discretă a micilor imperfecţiuni de ten, în fotografiile de tip portret. Toate fotografiile sunt astfel analizate şi prelucrate, ceea ce înseamnă zeci de ore de muncă pentru obţinerea unor imagini cu adevărat de calitate. Nu doar fotografiile din albume sau cele prezentate pe blog sunt tratate cu atâta atenţie, ci sute de fotografii – toate pe care le primiți.

Ce ne recomandaţi pentru ședința foto în ziua nunţii?
  • Şedinţa foto este un moment dedicat mirilor, nu fotografiilor de grup.
  • Ideal ar fi să fie programată cu aproximativ doua/trei ore înainte de apusul soarelui. Este nerecomandat să aibă loc la orele prânzului.
Cum se procedeaza în cazul unei ședințe foto după nunta?

Cu minim o lună înainte se stabilesc locul și intervalul orar în care ședința foto va avea loc. În cazul în care ședința foto nu poate avea loc în momentul stabilit (din cauza vremii sau a unor motive personale), aceasta va fi reprogramată. Ședinţa foto va avea loc în același an cu nunta, cu exceptia cazurilor cand nunta este in luna octombrie sau noiembrie.

Cum procedăm cu rezervarea, contractul, achitarea serviciilor?
  • Rezervarea se face o dată cu semnarea contractului şi achitarea avansului (care reprezintă 20% din suma totală). Restul sumei se achită în termen de 3 zile de la data evenimentului.
  • Albumele foto se achită integral în avans. Cheltuielile implicate de transportul şi cazarea în altă țară se achită în avans.
Se poate să nu postaţi/publicaţi imagini de la nunta noastră?

În cazul în care doriţi ca imaginile să nu fie postate/publicate, acest lucru va fi discutat înainte şi prevăzut în contract. În această situație, preţurile pachetelor foto diferă de cele din ofertă.

Putem alege noi fotografiile care urmează să fie postate pe site/blog/pagini de socializare?

Consider ca site-ul, blogul și paginile de socializare sunt modul nostru de a ne prezenta. Prin urmare, ne rezervăm dreptul de a face acest lucru într-un fel care ne reprezintă pe noi și care este conform strategiei noastre de comunicare. Alegerea fotografiilor care pot apărea în oricare dintre spațiile virtuale menţionate ne aparține. Desigur, și clienţii noștri pot posta, dacă doresc, orice fotografii realizate de noi la nuntă pe site-ul, blogul și pagina de Facebook personale (singura condiţie fiind aceea de a nu aduce modificări imaginilor primite de la noi și de a menţiona autorul, conform legii drepturilor de autor).

5/5 - (3 Reviews)